Perinița – de la tradiție nupțială locală la răspândire națională

Se spune că Perinița, dans al dragostei sau al sărutului, își are originea în ceremonialul nupțial specific comunei Bătrâni din județul Prahova. La început, acest joc se executa în noaptea nunții, în jurul unui car alegoric ce găzduia o parte din zestrea miresei (covoare, carpete, perdele, lucruri brodate și țesute de aceasta etc.). Mai târziu, acest obicei cu carul s-a pierdut în favoarea unui simbol al zestrei – perna (sau perina), ce avea numai rol decorativ (nu se dormea sau așeza pe ea) și care era brodată de fata ce urma să se mărite. Fata „juca” această pernă înconjurată de cercul format din suratele (prietenele) sale, ce purtau fiecare asupra lor câte o batistă cusută de mâna lor și pregătită pentru flăcăii care urma să le invite pentru prima dată la horă. În acest mod, ea își lua bun rămas de la viața de fată. În această horă se prindeau apoi și băieții, la urmă apărând și ginerică, care lua mireasa la joc. Mirii jucau perna, după care o puneau jos, alături, îngenuncheau și se sărutau. Mai departe se proceda la fel și cu celelalte fete, în ideea că, dacă urmează exemplul fetei măritate, și ele se vor mărita foarte curând.

De la acest obicei nupțial, jocul și melodia sa fiind foarte apreciate, au fost preluate și la hora satului, perna înlocuindu-se cu o batistă de genul celor pe care le făceau fetele încă nemăritate. De aici, Perinița a cucerit pe rând răspândirea în zonele limitrofe și în țară.

Toate aceste amănunte de mai sus despre Perinița din com. Bătrâni au fost rostite de prof. Constantin Manolache (din Prahova), despre care sublinia că sunt consemnate într-un număr al Revistei de Etnografie și Folclor din 1955, în urma unui studiu făcut, în același an, la fața locului de o echipă de cercetători de la Institutul de Folclor din București.

Iată și o istorisire a unei localnice din com. Bătrâni, înv. Aurelia Mâzgoi:

Relatările celor doi prahoveni au fost înregistrate pentru Radio România în 2010 de Mihaela Helmis.

În Noul dicționar explicativ al limbii române (Ed. Litera Internațional, 2002) se explică cum se desfășoară dansul cu batista:

Dans popular executat în cerc într-un tempo vioi, în care o fată iese în centru, ținând în mână o batistă, își alege un băiat cu care îngenunchează pe această batistă și îl sărută, urmând ca băiatul să-și aleagă altă fată și să repete aceleași acțiuni.

În anul 1931 Perinița era deja răspândită la nivel de regiune (cf. cu Dicționarul jocurilor românești, de G.T. Niculescu-Varone):

Despre răspândirea sa la nivel național, cercetătorul și etnomuzicologul Tiberiu Alexandru, pe mapa discului Electrecord EPC 439, menționa că „Perinița s-a popularizat în anii ’50, îndeobște cu prilejul Festivalurilor Mondiale ale Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie. Este un dans popular care face parte din marea familie a jocurilor europene de petrecere, dansate cu perina.” Varianta de pe acel disc este aceasta.

Cea mai veche variantă la care avem acces este cea înregistrată la casa de discuri Columbia, în anul 1949, de taraful vioristului Tică Lătărețu, soțul Privighetorii Gorjului, Maria Lătărețu, cea care declamă versurile:

„Cine joacă perinița,
Să sărute și gurița!
Pune perinița jos
Și sărută cu folos!”

În comunism, această temă muzicală populară, dinamică și ușor de reținut, devenise piesa consacrată cu care se încheiau revelioanele televizate. Prietenul TvArheolog, un pasionat colecționar de programe radio și TV, al cărui valoros site vi-l recomand, m-a informat (și chiar mi-a arătat) că Perinița apare pentru prima oară la finalul emisiunii Revelion 1973, pe programul 1. Totuși, în 1970 era pomenită la sfârșitul programului de revelion difuzat la radio: „Și va fi transmisă perinița. Va fi 1970.”

În 1979, Frații Pițigoi din Oaș o cântă într-un spectacol în Franța. Există o înregistrare și cu un taraf maghiar din Inucu, Țara Călatei (jud. Cluj), care cântă Perinița la o nuntă ce a avut loc în 1982. Iată cum acest joc de proveniență  valahă s-a naturalizat și peste Carpați.

Taraful din Clejani îi spune Hora Nuții. În Teleorman, e cunoscut cu numele Ariciul. Sub această denumire l-a publicat și Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838-1907). Se joacă și astăzi la petreceri și este lipsit de strigăturile specifice ale Periniței originale.

Bibliografie

  • ***: Noul dicționar explicativ al limbii române, Ed. Litera Internațional, București, 2002
  • [Institutul de Folclor]: Revista de Folclor, nr. 3-4, anul VI, București, 1961, p. 158
  • Niculescu-Varone, G.T.: Dicționarul jocurilor românești. Coreografie populară, Imprimeria Penitenciarului „Văcărești”, București, 1931, p. 123
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Melodii de joc, Muntenia, Rit nuntă, Rituale-ceremoniale și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Părerea dvs.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s