Povestea unui cântec – Sanie cu zurgălăi

În a doua jumătate a deceniului 3 al secolului trecut, când tangoul, slowfoxul, foxtrotul, valsul, rumba și alte ritmuri și stiluri muzicale occidentale sau de peste ocean erau demult la ordinea zilei în restaurantele și localurile citadine din România, compozitorii români de muzică ușoară, voind să cultive o muzică originală și autohtonă, lansau un nou gen numit „cântec românesc” (chiar așa scria în continuarea titlurilor cântecelor pe discurile, cataloagele și partiturile epocii) sau ulterior „melodie în stil popular”. Inspirația erau, desigur, melosul și ritmurile populare, în special cele valahe. În general, pentru a da mai conturat senzația de stil popular, se cânta și înregistra cu orchestrele populare ale localurilor bucureștene care aveau în componența lor și țambal de concert: Victor Predescu, Frații Stănescu, Vasile Julea, Costică Tandin, Ionel Cristea. Primii cântăreți ai acestui gen au fost Cristian Vasile, duetul Petre Alexandru și Mia Braia, Ion Luican, Dorel Livianu, Silvian Florin și Gică Petrescu.

Câteva din aceste cântece sunt arhicunoscutele:

• Ionel, Ionelule (C. Romano / N. Constantinescu, N. Vlădoianu)
• Dar-ar naiba-n tine, dragoste (C. Romano / C. Romano, N. Boldur)
• Mi-am pus busuioc în păr (I. Vasilescu / N. Vlădoianu)
• Crâșmăriță din Buzău (P. Popescu-Peppo)
• Țărăncuță, țărăncuță (I. Vasilescu / N. Vlădoianu, P. Maximilian)
• Țac-țac-țac sau Morărița (V. Vasilache / P. Maximilian, N. Stroe)

Un astfel de cântec românesc este și celebrul Sanie cu zurgălăi, compus în interbelic, dar ajuns un hit abia la începutul anilor ‘50, deseori socotit drept cântec popular, cu o poveste fascinantă și destul de întortocheată. Acest Jingle Bells românesc (vorba unui prieten) a fost creat în 1936 de compozitorul evreu Richard Stein (n. 1909, Roman, jud. Neamț – d. 1992, Israel; fratele traducătoarei Antoaneta Ralian) special pentru Maria Tănase, care l-a refuzat pentru că îi considera inferior calitativ textul scris de Liviu Deleanu, poet și dramaturg tot evreu.

Ulterior, cântecul i-a fost încredințat diseurului Silvian Florin, care l-a lansat pe disc de gramofon His Master’s Voice (nr. cat. JB 163) și la Radio România. Se mai știe de un alt cântăreț, Ionel Pascu, care l-a înregistrat în același an la mai puțin cunoscuta casă de discuri Pan (fostă Lifa, nr. cat. P 9). Pe coperta partiturii originale, apărută cu întârziere în 1937 la Editura Țicu I. Eșanu, piesa avea subtitlul Cling, cling, cling și era etichetată drept cel mai formidabil succes. Numele compozitorului era scris cu sau fără intenție incomplet și inversat: S. Richard.

Coperta partiturii Sanie cu zurgălăi (1937)

Nu este de găsit deocamdată înregistrarea cu Silvian Florin, nici cea cu Ionel Pascu, în schimb există o interpretare din 1960, apropiată de originalul uitat demult al lui Stein și Deleanu, cu Bela Chitaristul (pe numele real Bernard Dulzer, n. 1908, București – d. 1993, Tel Aviv), muzicant evreu stabilit în Israel în 1950. De observat că Sania lui Bela avea zurgălăi la propriu – un adevărat vestigiu!

„Săniuță, zbori în zăvoi,
Adu iubirea-napoi!
Câinii latră iar în sat,
Inima mi-a înghețat,
Vai, ce frig e-acum în cuib la noi!
Te aștept ca ieri și-acum
La răscrucele de drum
Să-mi aduci iubirea înapoi.”

Cântecul capătă o altă formă – cea pe care o știm cu toții – în 1949, când Maria Lătărețu, renumita cântăreață de muzică tradițională și populară din Gorj, îl folclorizează, renunțând la refren și schimbându-i textul cu versuri mai apropiate de lirica populară. Mai jos avem primele trei variante înregistrate de Maria Lătărețu, în ordine cronologică:

1. Columbia, 1949, cu taraful soțului ei, Mihai (zis Tică) Lătărețu
2. Supraphon, 1950, cu Orchestra Institutului de Folclor, dirijor Ionel Budișteanu
3. Electrecord, 1956, cu Orchestra de muzică populară Electrecord, dirijor Ionel Budișteanu

Eticheta discului Columbia nr. cat. DR 435 (1949). De remarcat că Richard Stein, autorul muzicii, nu era menționat.

Începând cu anul 1949, Maria Lătărețu devenea cântăreața curentului muzical impus de culturnicii noului regim: muzica populară de ansamblu, un hibrid între muzica tradițională țărănească (sau ceea ce am vrea să numim folclor muzical adevărat) și muzica de larg consum. Observăm în înregistrarea din 1949 prezența țambalului de concert, care nu era specific deloc tarafurilor gorjenești (ele fiind compuse de regulă din viori, braci, contrabas și chitară), dar pe gustul muzical al capitalei. În același an se angaja solistă vocală la nou înființata Orchestră a Institutului de Folclor (denumită în 1951 „Barbu Lăutaru”, transferată în 1953 la Filarmonica „George Enescu” și desființată în 1970), ansamblu imens de aproximativ 80 de instrumentiști populari alcătuit după modelul orchestrelor populare sovietice. Înregistrarea din 1950 a fost realizată la Praga, în timpul unui turneu cu această orchestră.

Varianta din 1956 este probabil cea mai cunoscută în România – a fost editată, reeditată și paraeditată pe albumele proprii antume și postume ale cântăreței (viniluri, CD-uri) și pe compilațiile de ieri și de azi. Putem spune că Maria Lătărețu i-a asigurat piesei adevăratul succes, odată cu impresia că ar fi cântec de sorginte populară. Cântăreții de muzică populară și ușoară varianta ei au cântat-o și o cântă.

Temă anticomunistă. Ajutat de actrița Elvira Popescu, diseurul interbelic Jean Moscopol părăsea pentru totdeauna România în 1947 din cauza noului sistem politic răsăritean, pe care-l critica cu mult curaj prin recitalurile sale. Pentru că suferea de laringită, a ajuns prima oară la Paris pentru a se trata, apoi în München, unde s-a angajat la Radio Europa Liberă în anii ‘50, ca într-un final să se stabilească în New York. Tot în anii ‘50 a scris și a înregistrat în exil multe cuplete anticomuniste pe teme populare, în care îi insulta pe mai marii comunismului românesc și sovietic: Gheorghiu-Dej, Groza, Iosif și Liuba Chișinevschi, Sadoveanu, Stalin, Hrușciov, Gheorghi Malenkov. Două dintre acestea, Foaie verde de cartelă și Falsă amnistie, au ca linie melodică Sanie cu zurgălăi. Tot în această perioadă a înregistrat și Tot ce-i românesc nu piere. Comuniștii l-au cenzurat și au încercat să-l șteargă din conștiința națională pentru aceste împotriviri, dar oare au reușit? Când enumeri cântăreții interbelici chiar nu-l poți omite pe Jean Moscopol. În 1993, la 13 ani de la moartea lui Moscopol, aceste cuplete au fost editate prima oară în România pe un album produs de Eurostar. Acum mai toate se găsesc pe YouTube. Căutați Jean Moscopol anticomunist.

Popularitatea piesei în izolatul bloc comunist a provocat și o atracție pentru plagiat în lumea liberă, astfel că, în 1953, chitaristul american de jazz, country și blues Les Paul (1915-2009) preia și își însușește melodia, dar nu după forma originală a lui Stein, ci mai degrabă după varianta folclorizată, fără refren, a Mariei Lătărețu. Nu putem ști exact la cine a auzit cântecul. Textul, Johnny is the boy for me, care nu are nicio legătură cu sania și nici cu zurgălăii, a fost scris de Paddy Roberts (textier și cântăreț englez, n. 1910, Durban, Africa de Sud – d. 1975, Regatul Unit) și Marcel Stellman (producător și textier belgian trecut greșit pe disc Spellman). Cântăreața care i-a dat glas a fost Mary Ford (1924-1977), soția lui Les Paul până în 1963.

Ediția din 6 iunie 1953 a revistei săptămânale americane Billboard anunța apariția proaspătului disc cu Johnny (Is The Boy For Me), produs de casa de discuri Capitol (nr. cat. 2486). La următorul număr al Billboard-ului (13 iunie ‘53), discul deja apărea la rubrica Top Sellers, ajungând peste două săptămâni pe locul 1, dar nu pentru Johnny, cum ne-ar plăcea să credem, ci pentru piesa de pe cealaltă față a discului, Vaya Con Dios, care a fost hitul nr. 2 al anului 1953 în S.U.A.

Eticheta discului Capitol nr. cat. 2486 (1953)

Peste câteva luni, Johnny ajunge la urechile lui Édith Piaf, pe care îl preia de la Les Paul și îl înregistrează în 24 decembrie 1953 la casa de discuri Columbia cu textul în franceză Johnny, tu n’es pas un ange scris de Francis Lemarque (1917-2002). Desigur, pe eticheta discului (nr. cat. BF 596) la autorul muzicii apărea Les Paul.

Eticheta discului Columbia nr. cat. BF 596 (1954)

Se pare că Stein devenise între timp avocat și l-a dat în judecată pe Les Paul pentru plagiat încă din anii ‘50. Este unul din primele procese juridice pentru plagiat în muzică, dacă nu chiar primul. Și internațional. Avem mai jos un inedit și valoros document: o declarație manuscrisă de Maria Tănase din 23 februarie 1957 în care susținea că în perioada 1934-1936, când înregistra la casa de discuri Lifa, autorul a compus special pentru ea 3 piese, din care una a fost Sanie cu zurgălăi, pe care a refuzat-o. Mai mult, indica și nume care puteau confirma cele declarate: Tudor Mușatescu (alintat Tudorică în declarație) și Vasile Negru, care amândoi au fost directorii casei de discuri Lifa. În articolele online se spune că Stein a câștigat procesul, dar nu și când. Probabil că tot în anii ‘50.

Declarația manuscrisă a Mariei Tănase în care susținea că Sanie cu zurgălăi a fost compusă de Richard Stein (23.02.1957)

În 1988, trupa belgiană Vaya Con Dios face un cover al lui Johnny cel căruia i se amintea că nu e un înger. Pe albumul produs de Ariola pe diverse suporturi erau transcriși autorii de pe discurile lui Édith Piaf: Les Paul și Francis Lemarque. Abia în iulie 2001, la nouă ani de la decesul lui Stein, UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor Români – Asociația Drepturilor de Autor) se sesizează din oficiu pentru a face dreptate, intentând un alt proces pentru plagiat. Trupa plătea drepturi de autor lui Les Paul și nu pentru urmașii lui Stein, adevăratul compozitor.

Cu siguranță, preluări, prelucrări și reinterpretări românești și străine au mai fost, dar nu atât de notabile ca cele prezentate.

Completare (15.01.2015):

De când am publicat acest articol, care tot circulă pe facebook, pe alte site-uri și din mail în mail, am aflat mai multe detalii pe care țineam neapărat să le adaug aici.

La prima ediție a discurilor Electrecord din anii ‘50 pe care apărea versiunea din 1956 a Mariei Lătărețu, Richard Stein nu era trecut ca autor, însă din prima jumătate a anilor ‘60, numele lui avea să fie menționat ori de câte ori se edita piesa, cel puțin în România, indiferent cine o cânta.

Muzicologul și lexicograful Viorel Cosma precizează în cartea sa, București – Citadela seculară a lăutarilor români (1550-1950), publicată în 2009, că Stein a câștigat procesul împotriva lui Les Paul fără a se fi prezentat personal în fața instanței americane, din cauza restricțiilor de circulație impuse de regimul comunist din România, fapt confirmat parțial și de Octavian Ursulescu în cartea biografică Temistocle Popa (2011), unde amintea că l-a cunoscut personal pe Richard Stein prin 1980 în casa sa de pe str. Galați, actuală Vasile Lascăr, pentru a-i lua un interviu. De aici deducem că Stein nu s-a putut stabili în Israel decât după ‘89. Poate va ieși la lumină cândva și acel interviu. E de interes.

Tema Sanie cu zurgălăi a fost folosită și ca fundal muzical la proba la sol a gimnastei Teodora Ungureanu la Jocurile Olimpice de vară din Montréal, 1976, respectiv a Emiliei Eberle, care a dobândit la această probă medalia de aur la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din Fort Worth (Texas), 1979.

Les Paul a murit în 2009. Demult nu s-a mai auzit nimic despre procesul dintre comisia antiplagiat a UCMR-ADA și Vaya Con Dios, iar Stein tot nu e trecut pe CD-urile trupei și nici chiar pe cele omagiale cu Édith Piaf. De fapt, din ce am verificat pe discogs.com, pe toate discurile cu versiunea franceză Johnny, tu n’es pas un ange, inclusiv cover-urile, la autorul muzicii persistă numele Les Paul. O mare nedreptate, zic eu! Să înțeleg că în Occident n-a avut efect câștigarea vechiului proces de către Stein. Mai mult, de când a concertat în 1996 la Cerbul de Aur din Brașov, Vaya Con Dios este invitată la noi în țară să ne cânte plagiatul. Și tot mai des, cu insolență, în ultimii zece ani: în 2006 la Festivalul Callatis din Mamaia și la Sala Palatului din București în octombrie 2009, martie 2013 și octombrie 2014.

Solista vocală a trupei belgiene, Dani Klein, la conferința de presă dinaintea concertului de la Festivalul Callatis 2006, a fost de-a dreptul iritată când jurnaliștii au amintit că Sanie cu zurgălăi ar fi originalul, iar Johnny copia. Peste trei ani, iată ce declara într-un interviu pentru Evenimentul Zilei:

EVZ: Cântați piesa „Johnny”… noi avem melodia „Sanie cu zurgălăi”, cântată de Maria Lătărețu. Știați de existența acestei cântărețe? 

DK: Vrei să spui că melodiile seamănă? Nu, nu am știut acest lucru. Eu am preluat melodia „Johnny” de la Edith Piaf. Însă nu știu de unde a luat-o ea. Posibil să se fi inspirat de la această artistă româncă. Nu știam de această melodie, dar dacă se mai găsește pe piață aș vrea să cumpăr un album cu muzica ei și să văd despre ce este vorba. Vrei să-mi scrii, te rog, numele piesei pe o hârtiuță? Vreau neapărat să o caut. (Întinde o coală de hârtie și zâmbește mulțumită după ce obține ce și-a dorit.)

Ori se făcea că nu știe, ori procesul deschis în 2001 este o mare minciună, că altceva nu știu ce să cred.

În martie 2013, la concertul de la Sala Palatului, înainte de a cânta plagiatul, își informa publicul că originalul este un cântec românesc și că cineva i-a oferit un CD cu o cântăreață al cărei nume nu-l poate pronunța (era vorba de Maria Lătărețu). Cea mai recentă vizită în România a trupei este cea din octombrie 2014, perioadă în care a fost invitată și la emisiunea O dată-n viață de pe TVR 1, unde n-a ezitat să-l cânte, desigur, pe Johnny.

Nu că e ridicol să ai îndrăzneala să vii să cânți copia tocmai în țara de unde provine originalul?