Înregistrare istorică din 1934 a baladei „Meșterul Manole”

În popor, baladele erau numite natural cântece bătrânești. Baladă se spune numai la școală de la Alecsandri încoace, iar în termeni și mai prețioși cântec epic.

Varianta de față a cântecului bătrânesc Meșterul Manole (cunoscut mai bine ca Monastirea Argeșului, grație tot lui Alecsandri) redată de bătrânii rapsozi-lăutari Ion Puceanu (voce și vioară) și Dumitru Bursuc (cobză) din loc. Teiș (aproape de Târgoviște), jud. Dâmbovița, a fost înregistrată în 1934 pe disc de gramofon Cristal (Electrecord de mai târziu) de reputații etnomuzicologi Constantin Brăiloiu și Harry Brauner pentru Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români.

În aceeași perioadă, prof. univ. Dumitru Caracostea organizează o audiție pentru studenții Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București la amfiteatrul „Titu Maiorescu”, unde s-a făcut auzită pentru prima dată muzica baladei, mulțumită acestei înregistrări document care, din nefericire, redă doar un fragment din baladă. Este cunoscut faptul că baladele sunt creații epice, în versuri, cu o întindere considerabilă a textului. Dar observăm că, la final, melodia are încheiere, nefiind vorba despre o scurtare a înregistrării.

Publicat în Cântece bătrânești (balade), Muntenia | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cântecul „de dragoste” muntenesc

Dintre genurile muzicale răspândite în județul Ilfov (și în județele Giurgiu, Teleorman și Olt, adică în Muntenia sudică – n.m.) este cel cunoscut sub numele de „cântec de dragoste” sau, mai pe scurt, „de dragoste”. Se întrebuințează chiar expresia: „Cântă o dragoste”. Este de la sine înțeles că definiția privește chiar conținutul textului care este prin excelență liric.

„Dragostea”, foarte apropiată de doină, se deosebește de celelalte genuri muzicale prin faptul că este nearhitectonică, adică foarte liberă, întrebuințând o seamă de formule pe care cântărețul le orânduiește după bunul său plac. Pentru acest cântec mai este caracteristică și mărimea ambitusului, adică distanța foarte mare între notele extreme sau, cu alte cuvinte, de la nota cea mai înaltă, până la nota cea mai joasă, avem de-a face cu o întindere foarte mare.

„Dragostea” cântată de lăutari este întotdeauna completată printr-un interludiu instrumental între strofele cântate din gură, interludiu ce are ritm ușor de horă. Continuă lectura

Publicat în Lirice, Muntenia | Etichetat , , , , , , | 1 comentariu

Rapsodiile Române de George Enescu (2)

În articolul anterior am încercat să creionez mai mult temele dominante din prima rapsodie (Am un leu, Hora lui Dobrică, Mugur, mugurel, Hora morii și Ciocârlia), în ordinea apariției lor, care, de altfel, au fost preluate și menținute în conștiința publicului de generațiile de mari lăutari care s-au succedat în sec. XX (Grigoraș Dinicu, Fănică Luca, Nicu Stănescu, Victor Predescu, Ionel Budișteanu etc.), prin concertele și înregistrările lor. Alte teme identificate sunt Hora, Ciobănașul, Sârba (care toate trei se reiau, dar Ciobănașul într-un tempo mai alert), un fragment foarte scurt din marșul militar Drum bun – compus de Ștefan Nosievici (1833-1869), pe versuri de V. Alecsandri -, Banul Mărăcine și Jumătatea de joc, la care avem și o variantă din 1975 interpretată de Mihai Botofei, viorist din Moldova, mai precis loc. Munteni, județul Neamț. Iată că în noianul de melodii urbane, abia spre final s-a strecurat și una de sorginte rustică, din Câmpia Moldovei. Continuă lectura

Publicat în George Enescu, Lăutărească (urbană), Moldova, Muntenia, Personalități, Prelucrări, Simfonică, Tradițională (rurală) | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Rapsodiile Române de George Enescu (1)

Celebrele Rapsodii Române ale lui George Enescu nu mai au nevoie de niciun fel de prezentare elogioasă privind desăvârșirea lor muzicală. Ele au fost compuse în perioada 1901-1902 (la numai 20-21 ani!) la Paris, premiera a avut loc în data de 23 februarie 1903, într-un concert dirijat de compozitor și Eduard Wachmann la Ateneul Român, și au fost publicate în 1904 la editura muzicală pariziană Enoch (Éditions Enoch). Subiectul acestui articol se va axa numai pe fondul melodic constituent al acestor două compoziții, despre care se știe foarte puțin. Acest fond reprezintă o serie de melodii populare urbane muntenești din secolul al XIX-lea cântate cu multă măiestrie și popularizate, unele chiar compuse, de marii lăutari concertiști contemporani cu compozitorul nostru (Cristache Ciolac, familia de lăutari și muzicieni Dinicu), dar și melodii țărănești, din Moldova, pe care le găsim în a doua rapsodie, cu mici excepții însă. Vom vedea că avem de-a face și cu teme de factură cultă, nu numai folclorică: un cântec patriotic, un marș militar, melodia unui dans popular stilizat etc. Continuă lectura

Publicat în George Enescu, Lăutărească (urbană), Muntenia, Personalități, Populară, Prelucrări, Simfonică | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 20 comentarii